Am primit încă o dovadă a puterii culturii populare, atunci când o poveste clasică pentru copii, am descoperit-o printr-o producţie media. Cartea Charlotte’s Web scrisă de autorul american E.B. White în 1952, devine jumătate de secol mai târziu film hollywoodian de mare trecere. Povestea a fost foarte bine primită de către publicul american odată cu lansarea cărţii şi a continuat să încânte copiii, generaţie după generaţie. În România, cartea publicată la editura RAO în 2007 cu numele Pânza lui Charlotte, devine cunoscută abia după apariţia filmului, în 2006. Frumuseţea ascunsă din fiecare întâmplare, face din Charlotte’s Web o lectură care merită citită, un film care poate fi privit de nenumărate ori. Este la graniţa dintre real şi animaţie, o poveste pentru copii, dar care odată descoperită, aduce încântare în ochii fiecărui adult.
Deşi este descris ca o poveste despre un porcuşor, Wilbur, salvat de la afumătoare, filmul captează atenţia prin povestea păianjenului. Acesta promite lui Wilbur prietenie, indiferent de cost. Pe scurt, naraţiunea arată cum uneori, dacă iei două lucruri obişnuite şi le pui la un loc la momentul potrivit, există posibilitatea ca acestea să devină mai puţin obişnuite. Păianjenul devine drăguţ, chiar gingaş prin vocea delicatei Julia Roberts, calul capătă măiestrie prin Robert Redford, iar mama gâscă este Oprah; Steve Buscermi, John Cleese, Dakota Fanning, cu toţii impecabili.
Esenţa filmului stă în lupta pentru a găsi cuvântul potrivit. O poveste relevantă profesorilor, jurnaliştilor, traducătorilor, scriitorilor, tuturor celor care jonglează cu nuanţele cuvintelor. Un cuvânt care poate salva, un singur cuvânt care să arate adevărul în frumuseţea şi simplitatea lui. Un cuvânt care să deschidă oamenilor ochii şi să-i îndrepte spre o descoperire. Nu-i o luptă uşoară, dar atunci când e câştigată, se întâmplă extraordinarul. O dovadă a puterii cuvintelor, care inspiră, mişcă, dezvăluie, transformă, răstoarnă valori. Toţi cei îndrăgostiţi de miracolele limbajului, de dansul semiotic, se vor regăsi în povestea simpaticului păinajen şi a aliaţilor săi. Cuvintele lui Charlotte au un ton familiar: Trebuie doar să scriu cuvântul corect. (Ceva care să-l facă pe Wilbur atât de special încât fermierul să nu-l mai taie de Crăciun). Care este cuvântul perfect?
Dorinţa păianjenului Charlotte de a scrie în pânza sa cuvântul care să-i facă pe oameni să îndrăgească un porc pipernicit, va duce la o unire de forţe nemaiîntâlnite. Nopţi întregi de brainstorming în grajdul fermierului, între văcuţe, oi, gâşte şi cal. O dovadă a faptului că actul de creaţie cere multă muncă, spirit de echipă, dar în final, face minuni. S-a întâmplat....în nişte vremuri în care nu prea mai suntem martori la miracole. Sau poate că noi suntem. Poate că se petrec în jurul nostru în fiecare zi şi nu ştim unde să ne uităm.
Dincolo de a fi o poveste a cuvintelor, filmul poate fi o lecţie de valoare pentru orice lider de echipă care este dornic să afle cum să folosească cel mai mare cârcotaş în cadrul echipei, ba mai mult, cum să transforme un cârcotaş oportunist, într-un ajutor de nădejde. Dar chiar şi din această perspectivă, tema principală este încă o dată evidenţiată: cuvintele folosite cu iscusinţă, completate de trăiri autentice, îl determină pe şoricelul care urmărea satisfacerea intereselor personale, să se alinieze în rândul grupului de animale din grajdul fermierului. De aceea, când miracolele se descoperă, lucrurile se schimbă. Era de parcă oamenii ştiau că locuiau într-un loc special. Şi câte puţin au început să fie oameni speciali. Puţin mai amabili, puţin mai înţelegători. Au arătat-o prin mici gesturi de bunătate: răbdare neobişnuită şi promisiuni îndeplinite. Chiar şi cele mai reci inimi s-au găsit făcând faţă situaţiei.
Întreaga naraţiune nu se impune prin happy-end. Acesta se lasă aşteptat, cere să fie descoperit. Este un final deschis, care arată spre lucrurile care se pot schimba atunci când într-un loc obişnuit, cu oameni obişnuiţi, cineva face ceva altfel, care poate transforma totul.
Articole - Comentarii
