Dragul meu copil,
Mă gândeam că te voi simţi deja în pântec în momentul când îţi scriu aceste rânduri. Dar te aştept, tu întârzii să vii şi între timp am adunat multe lucruri să-ţi împărtăşesc. Aşa că m-am hotărât să-ţi trimit o scrisoare, oriunde ai fi acum, să te asigur de dragostea care te aşteaptă aici, jos, în valea asta întunecată, pe care noi o numim simplu, Pământ. Chiar dacă nu te-am văzut, chiar dacă acum nu exişti într-o formă fizică, noi te iubim la fel de mult ca în ziua în care ne vom bucura de chipul tău. De aceea, fii atent şi ascultă-mă. Ce urmează, este doar pentru TINE.
Era un început de vară savuros. Nădăjduiam că în foarte scurt timp vom fi martorii unei minuni. Îmi amintesc desluşit ziua în care am absolvit facultatea. La cursul festiv ideea de a deveni mamă, mă încânta mai mult decât orice proiect sau plan propus. Gândul că m-ai fi putut vizita în perioada studiilor, mă speria. Acum eram liberă să te aştept şi să te primesc. Respiram adânc aerul de vară şi numai gândul că îmi voi împărţi trupul cu tine, mă făcea să vibrez de o fericire nebună.
Dar nu s-a întâmplat aşa cum ne-am aşteptat. Atunci, pentru prima dată, m-am gândit la tine, încercând să te desluşesc dincolo de fotografiile frumos conturate din manualele de biologie. Nu ştiu de ce, mi-am zis că începutul vieţii tale e mult mai îndepărtat decât etapa conceperii. Am trăit pentru prima dată un sentiment pe care părinţii adesea îl experimentează mai plăcut sau mai trist: a fi luat prin surprindere de propriul copil. Nu faci decât să ridici din umeri, dai blând din cap şi...zâmbeşti.
Azi l-am întâlnit pe Andrei, de numai 34 ore. Credeam că o să fiţi colegi de generaţie, aşa cum am fost şi eu cu mama lui. Credeam că veţi mânca împreună şi vă veţi împărţii jucăriile. El a venit. Te aşteaptă. Încă mai e timp. Când l-am luat în braţe, a fost magic... L-am ridicat să-i văd faţa şi am început să-i vorbesc. Cu privirea înceţoşată, brusc a localizat sunetul şi se concentra puternic împingând mânuţele. Uimitor, arăta de parcă m-ar fi recunoscut. Am stat şi am vorbit pentru câteva momente, plimbându-ne de-a lungul camerei. M-a ascultat. M-am simţit ascultată de... un nou-născut. Glasul inimii cred că nu cunoaşte diferenţe de vârstă, ci înţelege şi se lasă înţeles.
Fiecare atingere proaspătă venită din cer, ciudat, nu mă face să tânjesc mai mult după tine, ci îmi clădeşte nădejdea că fiecare copil este un miracol, iar eu ca să te pot ţine în braţe, am nevoie de o doză dublă, proporţional cu credinţa.
Articole - Comentarii la acest articol (3)
