Bine că a trecut luna martie... Prea multe cerinţe, dorinţe, năzuinţe şi exigenţe.
Unde este sărbătoarea?
Petreceri în fiecare instituţie, firmă, in fiecare birou. Pizza. Comnezi întregi de pizza. Zgomot. Râsete excesive. Flori. Flori gingaşe strivite de strânsoare. Roşu. Nuanţe de roşu care se contrazic. Trafic. Parcări încărcate şi magazine devorate.
 

Pe cine sărbătorim?
Confuzie în fiecare an. Femeia, zic ei... Mama în cel mai bun caz.

M-a sufocat teribil 8Martie în acest an. Poate pentru că a devenit o sărbătoare a lucrurilor care se impun făcute până la extenuare. Nu-i mai găsesc savoarea încântătoare. Multe priviri impunătoare, multe tradiţii de mici atenţii ori ritualuri cu flori care se impun prelungite săptămâni de-a rândul de la Sărbătoarea în sine. Fiecare mărţişor mă ameţeşte teribil, sau poate că vina stă în aţa răsucită în alb şi roşu,  inepuizabilă în decoruri, redundantă chiar.
 

O sărbătoare  născută pentru unii din multă frustrare. Măcar acum să arăt ce pot, ce am, ce vreau. Măcar acum să-mi arate, să-mi dea, să-mi facă. Poate că florile care se oferă luna asta, ar trebui să vină cu o atenţionare scrisă: Dragi clienţi, bucuria pe care o creaţi prin aceste flori, nu durează tot anul. Vă rugăm reveniţi!

Articole - Comentarii la acest articol (2)